Mediantrop

object349757056

Mediantrop broj 13

Marija Nenadić - Literatura la periferije. Avangarda în Serbija şi Romania între cele două războaie.

Prefața

Marija NenadićMarija NenadićÎntr-un orășel bănățean, în Marele Beckerek (Zrenjanin), în liniștea câmpiei, pe data de 17 februarie 1883 s-a născut Todor Manojlović, din drag numit Todoș, persoana importantă în viața culturală a generații noi artistice. După terminarea Liceului Maghiar, acest băiat din Zrenjanin va fi trimis de către familia sa mai întâi la Budapesta, în anul 1900, la studii de drept, sperând că el va continua tradiția familială, dar tânărul Todoș, crescând prin saloane în care se întâlneau Ungurii din Pesta și Novi Sad, Nemții și Sârbii, fascinat de poveștile pe care le asculta acolo, deja a fost fermecat de frumusețea teatrului, artei plastice și cuvântului literar. Timpul la Budapesta îl petrece citind și cunoscând operele lui Shakespeare, Goete, Hugo, dar și operele poețilori moderni, creând un Triunghi al Bermudelor propriu între teatru, concerte și cafenele, ignorând complet studiile. Familia decide să-l trimită din nou la studii de drept, dar acum în Banatul românesc, în Nagyvarad (Oradea Mare), crezând că tânărul acolo va fi mai mult atras de stufiu și că se va liniști. Despre ani petrecuți în Nagyvarad cele mai multe informații găsim în jurnalul pe care îl scria Todor, din care ne este clar că dorințele familiei nu s-au împlinit – tânărul este în contiunare atras de cultură și îndepărtat de studiile de drept.

Marele BeckerekMarele BeckerekAr fi greșit să se presupună că Manojlović a frecventat doar evenimente culturale și cafenele – el totuși este prezent și la cursuri, dar nu la cele de la Academia de Drept, ci ascultă istoria artei, arheologia... Perioada petrecută în Banatul românesc va fi crucială nu doar pentru tânărul Todor Manojlović, ci și pentru întreaga pleiadă a scriitorilor din tânăra generație, atât cea maghiară, cât și cea sârbă. În Nagyvarad Manojlović cunoaște și-și petrece timpul cu Babits Mihály, Balázs Béla, Dutka Ákoš, Juhász Gyula, Ady Endre și cu mulți alți, petrecând timpul discutând despre artă și literatură, scriind și traducând. Jurnalul lui este plin de entuziasm și fascinație, contribuie activ la crearea și insturarea lirismului maghiar nou, mai ales la ascensiunea lui Ady Endre, și propagând pe tineri scriitori maghiari la fiecare pas. Operele lor le traduce în limba germană și în reviste din Budapesta, Arad și Timișoara publică texte prin care susține acest grup al tânerilor scriitori maghiari și A Holnap, pledând pentru decentralizarea culturii și arătând că și arta est-europeană neglijată are multe de oferit. Unul e dintre înființători ai A Holnap, în Arad împreună cu prietenii săi organizează serata literară A Holnap, pe care o deschide chiar el, vorbind despre acest grup, despre lupta lor pentru noua lirică și literatura maghiară.

Pe lângă activitățile din Nagyvarad și cu A Holnap, în 1908 și 1909 Todor se va alătura și grupei Dél din Timișoara, care, la fel, funcționa pe filiera lui Ady Endre. În aceeași perioadă începe cu publicațiile în Temeswarer Zeitung, unde cel mai mult publică traducerile sale în limba germană a poeților maghiar, dar și textele proprii despre arta plastică și teatru. La finalul anului 1910 abandonează studiile de drept din Nagyvarad și pleacă la Munchen, la studii din istoria artei.

Primul război mondial îl va surprinde în Italia, de unde pleacă la Corfu ca voluntar și începe să colaboreze cu Revista Sârbă (Srpske novine). După război, din 1920 până la 1924, este angajat la Operă, iar apoi lucrează ca bibliotecar. În continuare scrie prezentări, recenzii și critica literară și artistică, dar, cu toate acestea, nu neglijează nici propria creație artistică. S-a stins din viață în data de 27 martie 1968, în orașul său natal, Zrenjanin.

* * *


Todor ManojlovićTodor ManojlovićTodor Manojlović puternic a inflluențat în perioada interbelică și grupul tinerilor scriitori din Belgrad, observând acest nou val în literatură în contextul avangardei europene, cu atenție urmărind evoluția ei. Fiind cel mai vârstnic printre tinerii scriitori, Manojlović îi va inflluența prin cunoștiințele sale vaste despre arta și poezia modernă, singurul menținând poziția unui modernism moderat. Prin educație și afinitățile proprii clasicist, Manojlović susținea existența echilibrată a tradiției și avangardei, pentru sinteza clasicului și modernului, încuraja estetica frumosului, cultul spiritual, întoarcerea la valorile metafizice ale artei.

Manojlović va fi printre primii care se va întoarce spre literatura și cultura franceză, considerând-o necesară pentru o evoluție a literaturii sârbe, considerând literatura germană ca una falsă, insuficientă: „Недостаје спонтаност и прави живот; још и најјасније немачке песме звуче, некако, штуро и хладно, пошто нема у њима оне дубље човечанаске резонанције која је последње језгро и тајна сваке истините, велике поезије." . Rar când menționează expresionismul german care, în perioada lui, domină creația literară europeană, iar când-o și face, consideră această mișcare ca o încercare germană săracă, vulgară și „grav încruntată" să urmeze „титрави и севајући лет латинске идеологије" . Pe de altă parte, literatura franceză este opusul absolut al creativității germane, astfel Manojlović va încerca să arate că drumul francofon este cel care trebuie urmat; ecoul acestor convingeri nu se va găsi doar în rândurile textelor teoretice și critice, ci pot fi observate și în creația lui literară. Totuși, nu se poate susține că această separare a expresiei litarare germane și franceze este consecvent prezentă în poezia și proza lui Manojlović; nu se poate ignora influența futuristă, ba chiar și expresionistă, care sunt moderat prezente în expresia lui poetică. Prezența influenței futuriste în opera lui Manojlović de obicei provoacă nedumeriri, având în vedere că această mișcare avangardistă aproape mereu este pusă în relație cu fascismul, ceea ce nu se poate găsi la acest scriitor. Manojlović singur face distincție între două mișcări futuriste: unul apărut la Milano și altul, născut la Firenza. Futurismul militant a lui Marinetti, plin de dictatură ideologică, va fi criticat sever în scrierile lui Manojlović, în timp ce futurismul din Firenza este perceput ca un futurism moderat „који је у потпуном сагласју са великом италијанском традицијом и која треба да буде обнова, наставак или проширење ове, изнад рушевина лажне професорске и филистарске традиције." Totuși, Manojlović susține că opera lui este mai apropiată de simbolismul francez decât de futurismul moderat, și această balansare între simbolism și futurism îl va situa printre expresioniști și, cum a observat Radovan Vučković, stilul lui Manojlović este foarte apropiat de Jugendstil, mișcarea poetică și artistică din primul deceniu a secolului XX, când Manojlović s-a și format ca poet.

Univerzitet BukureštUniverzitet BukureštDorința lui Manojlović să se apropie cât mai mult simbolismului francez s-a reflectat și asupra expresiei lui poetice, oglândind simplitatea și lejeritatea lirismul francez modern care a depășit clasicismul rigid și barocul strălucit și s-a întors la ritmul interior al expresiei. Această expresie poetică la Manjlović va fi situată de către Radovan Vučković „на линији која иде од Малармеа према Аполинеру, а оплођена је ватрометном метафориком Рембоа." , iar Slavko Leovac va recunoaște la Manojlović dorința de a moderniza teme și motive din culturile antice, elenice și romanice, ceea ce va da un rezultat neobișnuit pentru poetica sârbă. Numeroși critici literari consideră mult mai valoroasă opera teoretică lui Manojlović decât cea literară, considerând-o mai mult un exercițiu al decorativității exterioare ale limbajului, o arabescă orientală. Drept vorbind, fonetica și structura limbii sârbe nu corespund spiritului francofon al acestui scriitor, limitând intenția lui să prezinte mesajul prin formă, astfel încât poezia are o decorativitate exagerată care nu corespunde mentalității autohtone. Dar, aceste versuri în orice limbă romanică, în acest caz – traduse în limba română, primesc o strălucire nouă, o formă mai naturală și mai fină, se descoperă mesajul inițial transmis în limba sârbă.

Todor ManojlovićTodor ManojlovićMisticismul floral, puterea naturii și temele antice sunt caracteristice pentru creația lui Manojlović din perioada interbelică, când poetul încearcă să egaleze vechiul și noul, sau, mai bine spus, să îmbrace vechiul în haine noi. Manojlović va abandona acest stil la începutul celui de al doilea război mondial, când întregul univers liric al lui se va prăbuși, dispare, și când din această cenușă a expresiei francofone apare dezamăgirea profundă în umanitate, nemulțumirea și tristeța că omul care a văzut zeii, care slăvise soarele, care a supraviețuit o grozăvie, acum din nou inventează moduri în care să se distrugă, să ardă totul ce a clădit. Stilul lui nu mai este ușor, descriptiv și decorativ, ci devine țipătul sufletului, cu care se împlinește dorința poetului pentru simplitate. Poezia acum este eliberată de toate doctrinele canonice și semi-canonice, separată de metafizică, estetică și obiectivitate, ea devine instrumentul cu care se transmit mesajele eului subiectiv, filtrate prin eul poetic, separat de teoriile poetice, metaforele calculate și expresii strălucitoare. Poezia este condusă de o estetică nouă, pe care nu o găsim explicată nici într-un text teoretic.

În dorința de a prezenta nu doar schimbarea care apare când o expresie francofonă este expusă într-o limbă romanică, ci și evoluția creației poetice a lui Manojlović, am ales trei cicluri de poezi, Орфичке песме (Poezii Orfice), Човек у нечовештву (Omul în inuman) și Мој тестамент (Testamentul meu), care, consider, îl vor prezenta cel mai bine pe acest poet din Zrenjanin și, cum îl numește Vučković, „cetețean al lumii".

Marija Nenadić

Fragment din teza de doctorat: „Literatura la periferije. Avangarda în Serbija şi Romania între cele două războaie"